Guvernul a aprobat, astăzi, o Hotărâre care preconizează măsuri de flexibilizare a legislației naționale în vigoare privind executarea proiectelor și a cheltuielilor aferente din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013.
Astfel, se elimină termenul de 30.09.2015, reprezentând durata maximă de execuție a proiectelor, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmând să decidă de la caz la caz, în funcție de stadiul de realizare și specificitatea investițiilor aferente fiecărui proiect, o eventuală prelungire a duratei de execuție, astfel încât să se poată conforma și la termenul limită de efectuare a plății (31.12.2015). În acest mod, AFIR va asigura decontarea tuturor dosarelor cererilor de plată eligibile aferente contractelor din sistem până la sfârșitul lunii decembrie 2015, minimizându-se riscul dezangajării de fonduri europene nerambursabile. Aceste dispoziții se aplică pentru contractele de finanțare încheiate de către AFIR aflate în derulare, cu termenul maxim de execuție a investițiilor de 30 septembrie 2015, pentru care nu sunt aplicabile prevederile Regulamentului (UE) nr. 1310/ 2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, respectiv nu sunt îndeplinite condițiile de a putea beneficia de plăți din alocarea PNDR 2014-2020.
Totodată, pentru contractele de finanțare încheiate de către AFIR pentru proiecte depuse pe măsurile din PNDR 2007-2013 și aflate în implementare la data intrării în vigoare a prezenței Hotărâri de Guvern, dar cărora li se aplică prevederile Regulamentelor (UE) nr. 335/ 2013, (UE) nr. 1310/ 2013 și ale Regulamentului Delegat (UE) nr. 807/ 2014 și pentru care au fost cuprinse alocări pentru plăți în PNDR 2014-2020, termenul maxim de execuție a investițiilor se prelungește, cu respectarea termenelor de plată prevăzute în capitolul 19 ‘Dispoziții tranzitorii’ din PNDR 2014-2020 aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2015) 3508 din 26 mai 2015.
Actul normativ asigură, prin aceste măsuri, un tratament egal și echitabil pentru beneficiarii măsurilor din PNDR 2007-2013, astfel încât gradul de absorbție a fondurilor europene nerambursabile să fie asigurat la un nivel maxim, în condițiile respectării cadrului normativ european și național aplicabil contractelor respective.
Biroul de presă